Am tot scris de-a lungul timpului despre relatia cu PC-ul meu. Carcasa-i indoita de pumnii mei sta marturie ca nu a fost cea mai frumoasa poveste de dragoste dintre om si masina.
Acum insa cand ma gandesc serios sa-l schimb m-a cuprins nostalgia. Imi pare sincer rau ca nu il voi mai avea langa mine si nu inteleg cum poate aparea un sentiment atat de puternic pentru ceva ce nu are viata.
Imi aduc aminte de toate momentele pe care le-am petrecut impreuna, de miile de ore de distractie precum si de momentele grele peste care am trecut. Mi-aduc aminte cum incerca credincios sa-mi ruleze mai multe jocuri simultan atunci cand apasam aiurea precum si cum imi deschidea jocuri pe care n-ar fi avut cum sa o faca. Macar incerca si a avut tot respectul meu pentru asta.
Gandul ca trebuie sa-l inlocuiesc cu vreun monstru ma face sa-mi para rau pentru el. Asta mic a facut parte din viata mea in ultimii 7 ani si despartirea de el nu are cum sa fie usoara. E de departe cea mai lunga relatie a mea.